Am lucrat ieri cu un manager căruia îi era frică că nu va putea face față. Organizația pe care o conducea trecea printr-o reorganizare a activității, făcând multe achiziții pe care el trebuia să le integreze și să le aducă la un standard comun.
Îi scăpa faptul că presiunea de a implementa un nou standard într-un timp scurt apasa greu pe umerii lui și îl făcea confuz asupra celor mai bune acțiuni, îl făcea să-și piardă răbdarea și să se simtă dezolat că oamenii nu răspundeau conform urgenței situației. “Ăstora nu le pasă…”, “Nimeni nu-și asumă responsabilitatea…” “Habar nu au pe ce lume trăiesc…”, spunea el din ce în ce mai des. Managerul nostru se simțea din ce în ce mai stresat pentru că așteptările de la el erau foarte mari și nimeni nu înțelegea prin ce trecea el.
Lucrând împreună, a descoperit că acest moment a avut o repetiție perfectă altă dată în viața lui, pe un palier cu totul diferit. La 6 ani era pentru prima dată cand baieții mai mari, cei de 10- 11 ani îl primeau să joace fotbal cu ei, revenindu-i marele rol de a sta în poartă. Trebuia să facă față acelui prim joc, astfel încât să rămână în echipă. V-ați gândit vreodată că presiunea resimțită de un copil de 6 ani poate lăsa amprente adânci și influența puternic un manager de 42 de ani? Cadrul, miza și vârsta s-au schimbat, dar presiunea a rămas aceeași…
Când a vazut lucrurile așa, managerului nostru i-a căzut valul de pe ochi. L-am ajutat să pună presiunea de-o parte și s-a uitat altfel la jocul organizațional. Fără propria presiune lucrurile erau mult mai clare și acțiunile ce trebuia să le facă i-au venit firesc și s-au compus într-un plan complet pentru urmatoarele 6 luni..
Uitându-vă la propria presiune, o puteți cupla cu o miză primară din spate? Ați dori să ne împărtășiți? |
Simona Gherasim